Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Filmul „Apostolul Bologa”, bazat pe romanul „Pădurea spânzuraţilor”, va fi lansat luna aceasta

            8 noiembrie 2018, Autor: Alexandra Malachi
            Stirile cele mai citite
            Stirile cele mai comentate
            Am gasit Pentru tine

            Un adevărat poem cinematografic, aşa cum este descris, lungmetrajul „Apostolul Bologa”, adaptare a romanului „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, va avea premiera la sfârşitul acestei luni, la postul public de televiziune.

             

             

            Regizat de Dominic Dembinski şi realizat de Casa de Producţie TVR, filmul va fi lansat la Televiziunea Română, iar pe marile ecrane va putea fi vizionat în cadrul unor festivaluri de film.

             

            Din distribuţia peliculei româneşti fac parte Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Demeter Andras, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaş, Mircea Postelnicu, George Constantinescu şi Albert Demeter.

             

            Calvarul personajului principal este imaginat ca o poveste a mântuirii pe care sufletul spânzuratului o parcurge, transmite TVR.

             

             

            Structurat ca un vis în vis, în care lucrurile văzute sunt făcute din lucruri nevăzute, filmul are o abordare îndrăzneaţă şi neconvenţională nu doar a structurii romanului, ci şi prin ineditul construcţiei montajului - tip puzzle, călătoria sufletului în timp imaginată de regizor nefiind cronologică.

             

            Filmul este unul dintre proiectele Casei de Producţie TVR dedicate Centenarului Marii Uniri.

             

            sursa: news.ro

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor